LOGISTIC PARTNERS SERVICES -DEZVOLTARE PRIN INOVARE
OBIECTIVUL PROIECTULUI:
Consolidarea pe piata a pozitiei companiei CARGO BUDDY SOLUTIONS prin realizarea unui nou tip de activitate, contribuind la cresterea si diversificarea gamei de client cu efecte directe in ceea ce priveste competitivitatea economica a companiei.
VALOAREA CONTRIBUTIEI EUROPENE: 265 053,80 LEI
Ziua Cargo
Pentru că fiecare element din viața noastră poartă în el amprenta unei anumite soluții de transport, revista ZIUA CARGO și-a propus să aducă în atenția cititorilor drumul pe care îl urmează mărfurile până în momentul în care ajung la consumatorul final, alături de variantele existente pentru transportul persoanelor.
Altex
Altex este unul dintre cele mai bune exemple de antreprenoriat de succes din Romania. A pornit ca un business local de import televizoare, dar a reusit sa devina liderul pietei romanesti de retail electro-IT, in 30 de ani plini de provocari si adaptare continua la schimbarile din mediul de afaceri.
Mobexpert
Grupul Mobexpert înseamnă mult mai mult decât magazine. De la materia primă până în căminele clienților noștri, și de la producători din toată lumea până în vitrine, controlăm cu atenție fiecare pas, pentru a ne asigura că veți primi produse de o calitate și la un preț care să vă încânte pentru mult timp.
Ruvix
Ruvix este o companie producătoare de produse personalizate ce se adresează atât consumatorilor individuali, cât și companiilor ce doresc să își facă vizibil propriul mesaj.
Ruvix este soluția pentru orice brand care are nevoie de un furnizor de promoționale prompt, de încredere. Tot ce trebuie să faci este să vii la noi cu cererea, fie ea și atipică, noi venim cu propunerile și costurile, apoi, după ok-urile finale, livrăm comanda în cel mai scurt timp.
Tuborg
Tuborg Romania este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție Greenfield. Tuborg Romania oferă consumatorilor produse de cea mai înaltă calitate, printr-un portofoliu format exclusiv din mărci premium și superpremium internaționale, care include și o selecție variată de beri speciale.













